O, când mi se-ntoarce privirea spre El,
lumină şi zâmbet mi-e faţa
şi inima-mi umple fiorul acel
ce nalţă-ntr-o clipă viaţa!

Atunci norii negri de griji şi tristeţi
se duc cum se duce-o clipire...
Și-n suflet revarsă seninul măreţ
cântare, lumină, iubire.

Atunci, nu sunt singur şi nu sunt străin,
oricât e de mare pustia,
căci gândul îmi cântă, iar duhul mi-e plin
de harul ce-l dă părtăşia.

Atunci orice frică şi teamă dispar
şi-n faţa cumplitei primejdii,
în inimă-mi vine o fără hotar
tărie, îndemnul nădejdii...

Atunci încetează al rănilor chin,
oricât e de cruntă lovirea,
iar faţa zdrobită mi-o umplu deplin
blândeţea, iertarea, iubirea.

Atunci pier şi neguri, şi noapte, şi nori
de spaime, 'ndoieli şi ispite,
iar Cerul mi-l umple cu sute de sori
Lumina Privirii Iubite…

O, când mi se-ntoarce privirea în Sus,
uit ura şi chinul, şi tina...
şi simt cum mă-nvăluie-n Tine, Isus,
Lumina, Lumina, Lumina…